Bărbat împușcat în cap, cu un pistol cu bile, în Constanța. Polițiștii încă îl caută pe agresor

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat a fost împușcat în zona capului cu un pistol cu bile, în urma unei altercații în centrul Constanței.

Potrivit IPJ Constanța, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, sâmbătă, prin apel 112, despre faptul că un bărbat ar fi fost împușcat cu un pistol cu bile de către o persoană necunoscută, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Constanța.

La fața locului, polițiștii au stabilit că incidentul a avut loc în proximitatea unei patiserii, ca urmare a unui conflict spontan, agresorul amenințându-l pe bărbatul în cauză, cât și pe fratele acestuia, cu acte de violență.

„Ulterior acesta a tras cu un pistol airsoft cu bile asupra lor, unul dintre frați fiind nimerit în zona capului. Persoana vătămată, de 25 de ani, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate”, au precizat sursele citate.

La acest moment polițiști din cadrul Secției 3 Poliție continuă cercetările în vederea depistării agresorului, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*