În urma unor bătăi primite de la tânărul soț, o femeie din Năvodari și-a luat inima în dinți și s-a dus la poliție. Bărbatul a fost reținut, iar oamenii legii au cerut arestarea sa preventivă.
În urma unei plângeri depuse de o tânără, în vârstă de 23 de ani, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari au probat activitatea infracțională a soțului acesteia, în vârstă de 24 de ani, care este acuzat că și-a agresat soția în zilele de 25 noiembrie și 12 decembrie.
Polițiștii l-au reținut pe bărbatul în cauză, domiciliat în orașul Năvodari, pe o perioadă de 24 de ore și îl vor prezenta instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în C.R.A.P. al IPJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Traficul rutier va fi restricționat în perioada următoare în zona Peninsulară a Constanței pentru buna desfășurare a manifestărilor prilejuite de sărbătoarea creștină „Botezul Domnului Iisus Hristos”, Bobotează. Vineri, 06 ianuarie, se va organiza o procesiune […]
JCI Constanța demarează a III-a ediție a proiectului ’’SHARE YOUR BLOOD, SAVE A LIFE!”. În colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța invităm toți constănțenii să vină în ajutorul semenilor, nu doar să se […]
Aproximativ 180 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în perioada 20 – 24 ianuarie, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea unor evenimente neplăcute. Astfel, potrivit […]
Be the first to comment