Bărbat de 37 de ani, reținut după ce a furat de pe o plajă o geantă în care se aflau telefoane mobile, căști și bani

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 37 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 22 august, în jurul orei 09.40, acesta ar fi sustras, de pe o plajă, o geantă în care se aflau două telefoane mobile, două perechi de căști și 100 de lei, aparținând unui bărbat, de 59 de ani.

Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 23 august, față de persoana în cauză procurorul de caz a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*