Băiatul de 17 ani dat dispărut ieri, a fost găsit decedat astăzi, lângă un bloc în construcție din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 4 aprilie, în jurul orei 12.00, polițiștii au identificat trupul unui minor, de 17 ani, în apropierea unui bloc în construcție din municipiul Constanța.
“Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul acestuia.
Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului” – IPJ Constanța.
Victima este băiatul de 17 ani din Slava Cercheză, județul Tulcea, dispărut ieri de la un imobil din Mamaia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Combaterea șederii ilegale rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Constanța. Astfel, la data de 4 ianuarie, polițiști ai Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de […]
Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat miercuri, 29 iunie, un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat. […]
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au descoperit în acest sfârșit de săptămână, la poarta de acces 10 bis în Portul Constanța, într-un autoturism condus de un cetățean român, 2.400 țigarete de […]
Be the first to comment