Băiatul de 17 ani dat dispărut ieri, a fost găsit decedat astăzi, lângă un bloc în construcție din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 4 aprilie, în jurul orei 12.00, polițiștii au identificat trupul unui minor, de 17 ani, în apropierea unui bloc în construcție din municipiul Constanța.
“Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul acestuia.
Cercetările în acest caz sunt continuate, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului” – IPJ Constanța.
Victima este băiatul de 17 ani din Slava Cercheză, județul Tulcea, dispărut ieri de la un imobil din Mamaia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Solistul trupei Alternosfera, Marcel Bostan, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la CTnews TV. Cu acest prilej, Marcel Bostan a vorbit despre cum pandemia și războiul din Ucraina au influențat noul album al formației. Solistul […]
Trei persoane au fost rănite ușor în dimineața zilei de joi, 16 iunie, în urma unui accident rutier petrecut pe podul de la Ovidiu în care au fost implicate un microbuz și patru autoturisme. În […]
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat miercuri, 9 iunie, contractul de execuție a lucrărilor aferente proiectului „Acces și mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanța”. Proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane durabile prevede […]
Be the first to comment