Avanpremiera și premiera spectacolului „Suburbia”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”

Avanpremiera și premiera spectacolului „Sperietoarea de păsări”, pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare”

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” prezintă în avanpremieră, vineri, 03 decembrie, de la ora 18.00, spectacolul Suburbia.

Textul piesei îi aparține dramaturgului, nuvelistului și actorului de origine armeano-americană, Eric Bogosian. Spectacolul este dedicat etapei de vârstă 14+.

Premiera va avea loc sâmbătă, 04 decembrie, de la ora 18.00.

Regia artistică și light design-ul acestui spectacol îi aparțin regizorului Aurel Palade, scenografia este realizată de Elena Cozlovschi, iar coregrafia este semnată de Alice Safta. Muzica spectacolului este compusă de Erin Dăneț.

Spectacolul pentru tineret, prezintă cu mult umor, mascat în același timp, de o imensă tristețe, lumea unui grup de tineri, dintr-o suburbie americană. Tinerii, de abia intrați în viața de adult, par să fie subjugați de ideea expusă foarte clar de unul dintre personaje: „Tot ce vreau eu este să fac ceva care să zguduie lumea; dacă nu pot asta – atunci mai bine nu fac nimic.”; ei încearcă, în zadar, să înțeleagă cine sunt și ce vor să facă cu viața lor, într-o societate în care domină rasismul, negarea, debusolarea generală, izolarea și apatia. Ne aflăm într-un univers cinic în care visul american sau mai degrabă, visele în general, par să se transforme într-un coșmar fără de sfârșit.

În distribuție: Cătălina Oțeleanu, Sergiu Bucur, Adi Gheo, Denisa Iova, Grațian Prisacariu, Florin Aioane, Loredana Adăscăliței, Emanuel Cristoiu, Inga Marcu, Dan Cojocaru.

Prețul unui bilet la spectacolele pentru tineret și copii cu vârsta de 14+ este de 15 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*