Administrația Naţională de Meteorologie a emis un Cod Galben de vreme severă pentru Dobrogea, valabil în perioada 28 februarie, ora 06.00, 01 martie, ora 10.00, ce prevede intensificări ale vântului și ninsori viscolite.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul menționat, în sud-estul țării, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 – 65 km/h și local va fi viscol. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Dobrogea continentală.
Pe litoral și în deltă precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
De asemenea, până la mijlocul săptămânii, în jumătatea de est a țării și la munte, temporar va ninge, iar vremea va fi rece pentru această perioadă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) a anunțat inițierea de către CNE Cernavodă a manevrelor de oprire controlată a Unității 2 în dimineața 24 august ca urmare a apariției unei situații punctuale la una din liniile de […]
Două autoturisme s-au ciocnit violent sâmbătă după amiază pe DN3, la intrarea în Valu lui Traian, în zona popasului. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în jurul orei 15.10 o femeie de 45 de ani a condus […]
Competiția internațională 4V Rally Raid România revine în Constanța, în perioada 20 – 22 august, ediția din acest an anunțându-se a fi cea mai spectaculoasă de până acum, aducând la start echipaje din șapte țări. […]
Be the first to comment