ATV în valoare de 90.000 de lei, căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni

ATV căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit de polițiștii de frontieră constănțeni. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit un ATV, marca Polaris, în valoare de aproximativ 90.000 de lei, căutat de către autoritățile din Norvegia, aflat în posesia unui cetățean român.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră constănțeni, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal înregistrat în data de 12 octombrie, cu ocazia identificării unui autoturism Dacia Duster căutat de autoritățile norvegiene, au descoperit și un ATV, marca Polaris, aflat în posesia aceleiași persoane. În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că și acest autovehicul figurează fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introduse de autoritățile din Norvegia.

Autovehiculul, evaluat la aproximativ 90.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*