Primăria Constanța a anunțat că din data de 26 martie, toate semafoarele din municipiul Constanța funcționează, pe galben intermitent.
Această decizie a fost luată în colaborare cu IPJ Constanța – Seviciul Rutier și va rămâne în vigoare până la finalul stării de urgență sau până la noi dispoziții.
„Decizia s-a luat de către administratorul drumului în comun cu Serviciul Rutier Constanța, având în vedere valorile de trafic rutier scăzute, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3. Prin această măsură se dorește scurtarea timpului de așteptare în intersecțiile semaforizate“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru executarea lucrărilor de înlocuire a unui tronson, pe o lungime de 300 de metri, din conducta de alimentare cu apă cu diametrul de 150 mm, de pe strada Canalului, din orașul Cernavodă, dar și […]
Având în vedere că ziua de 23 ianuarie 2017 a fost declarată ca zi liberă, Primăria Municipiului Constanţa anunţă amânarea concursului pentru ocuparea unei funcţii publice vacante de inspector clasa I gradul principal Serviciul Relații […]
În data de 28 februarie a fiecărui an, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile. În anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin “Înalt Decret Regal nr. 468″, a aprobat Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate […]
Be the first to comment