Datorită lucrarilor de asfaltare care se vor executa de către S.C. Confort Urban S.R.L. în data de 27 mai 2017 intre orele 800 – 1800 pe Strada Pandurului (cartier Km 5) pe tronsonul cuprins intre Strada Mesterul Manole și Strada Liliacului , R.A.T.C. Constanta anunța ca linia 5 – 40 va circula în acest interval pe traseul ocolitor astfel:
• pe sensul către Cap linie Sere – Soseaua Mangaliei, Strada Hatman Arbore, Strada Comarnic, Strada Democrației • pe sensul spre Gară același traseu ocolitor.
Pe traseul ocolitor autobuzele vor opri în toate statiile R.A.T.C. Constanta, iar pe Strada Comarnic imediat după intersecția cu Strada Hatman Arbore pe ambele sensuri.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În urma unor informații eronate apărute în unele publicații cu privire la organizarea festivalului NEVERSEA, pe plaja din Constanța, organizatorii festivalului doresc să asigure publicul CĂ NU EXISTĂ NICI UN MOTIV DE ÎNGRIJORARE privind organizarea […]
Sute de persoane s-au distrat duminică noapte în Vama Veche, fără să țină cont de măsurile de protecție individuală, astfel că organizatorul evenimentului respectiv a fost sancționat de polițiști cu 2.000 de lei. În imaginile […]
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului care a aruncat în aer mai multe bancomate din județul Constanța, precum și a complicei sale, […]
Be the first to comment