Articole vestimentare, în valoare de aproximativ 56.800 de lei, ridicate de polițiștii de la Transporturi

Articole vestimentare, ridicate de polițiștii de la Transporturi. FOTO Poliția Română

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța – Biroul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul poliștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța – Sectia 4, au efectuat pe data de 1 martie, o acțiune de verificare la un punct de lucru, din municipiul Constanța, aparținând unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate comercializarea angro de articole vestimentare.

În urma verificarilor efectuate, polițiștii au găsit bunuri care nu figurau în evidentele contabile, iar reprezentanții societății comerciale nu au putut pune la dispoziție actele de proveniență pentru 6.110 articole de vestimentație.

Bunurile, în valoare de aproximativ 56.800 de lei,  au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de la transporturi efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*