RAJA a anunțat că marți – 19 martie 2024, se vor executa lucrări de racordare a conductelor nou înființate la sistemul centralizat de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Vânători din municipiul Mangalia.
Astfel, în intervalul orar 08.00 – 18.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile: Vânători, Ștefan cel Mare, I.C. Brătianu, Mircea cel Bătrân, precum și Centrul de Dializă și Policlinica Mangalia.
Investițiile fac parte din Contractul de lucrări CL16: ”Rețele apă și canalizare Mangalia”, în valoare totală de aproximativ 41 de milioane lei, proiect derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor și pentru a menține orașul curat, Primăria municipiului Constanța derulează prin Planul Național de Redresare și Reziliență două proiecte prin care vor fi amplasate centre de colectare separată prin […]
În municipiul Constanța se execută în prezent lucrări de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă potabilă și de colectare și tratare a apei uzate. Potrivit RAJA SA, acestea sunt desfășurate de către […]
Camera de Comerț, Industrie, Navigație şi Agricultură Constanța are deosebita plăcere de a vă invita la TINIMTEX – Târgul Național de Blănuri – Pielărie – Încălțăminte – Îmbrăcăminte, din perioada 16 – 20 noiembrie. TINIMTEX […]
Be the first to comment