ANR a decis suspendarea căutărilor în cazul bărbatului dispărut în mare în zona Costinești

Epava navei Evanghelia, Costinești

Autoritatea Navală Română a luat decizia ca începând de joi, 22 septembrie, să suspende căutările în cazul bărbatului dispărut în mare, în zona Costinești, după ce a plecat să practice wind-surf și nu a revenit la uscat.

Potrivit ANR, în conformitate cu istoricul operațiunilor de căutare și salvare (SAR), începând cu data de 18 septembrie, dată la care MRCC din cadrul Autorității Navale Române a fost alertat prin numărul unic de urgență 112 despre dispariție, activitățile de căutare și salvare de vieți omenești pe mare s-au desfășurat cu suportul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), a Gărzii de Coastă, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” (ISU Dobrogea) și a Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX).

La data 19 septembrie, în urma solicitării MRCC, un avion FRONTEX a decolat din Burgas, Bulgaria, și a survolat zona conform planului de căutare furnizat de către MRCC. Suportul naval a fost asigurat de o navă a ARSVOM și una a Gărzii de Coastă. O ambarcațiune împreună cu o echipă de scafandri ai ISU „Dobrogea” au făcut căutări în zona de litoral Costinești, de la Tuzla la 23 August.

La data de 20 septembrie, un elicopter SMURD a survolat zona de coastă Costinești. În cadrul operațiunilor de căutare și salvare au fost implicate unități aparținând ARSVOM și ale Gărzii de Coastă. Scafandrii din cadrul ISU au efectuat căutări subacvatice. Operațiunile de căutare și salvare s-au extins și în zona exclusiv economică a Bulgariei, cu aeronava aparținând FRONTEX.

La data 21 septembrie, MRCC a solicitat ARSVOM si Gărzii de Coastă reluarea operațiunilor de căutare. O navă ARSVOM a oferit sprijin pentru echipa de scafandri aparținând ISU „Dobrogea” și a continuat operațiunile de căutare conform planului furnizat de către MRCC. Nava Gărzii de Coastă a continuat operațiunea de căutare în zona de căutare indicata de către MRCC, având sprijin aerian din partea aeronavei FRONTEX.

După cele patru zile de căutări s-a decis suspendarea acțiunilor până la apariția unor informații noi relevante cazului, timp în care navele care tranzitează zona sunt solicitate prin aviz către navigatori, care se emite la fiecare șase ore, să întărească veghea și să raporteze orice informație către MRCC Constanța. De altfel, orice persoană care are un indiciu despre bărbatul căutat este rugată să apeleze numărul unic de urgență 112 sau Serviciul MRCC la numărul 0241/61.59.49. (relatiipublice@rna.ro).

Astfel, în acest moment numai pompierii militari ai ISU Dobrogea mai acționează pentru a găsi bărbatul dat dispărut. Astfel, în cursul dimineții de joi, 22 septembrie, începând cu ora 08.30 s-au reluat căutările acestuia cu 7 ASCAF, 2 ofițeri și 22 subofițeri, precum și ambarcațiunea CBRN.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*