Administrația Naţională de Meteorologie a emis un Cod Galben de vreme severă pentru Dobrogea, valabil în perioada 28 februarie, ora 06.00, 01 martie, ora 10.00, ce prevede intensificări ale vântului și ninsori viscolite.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul menționat, în sud-estul țării, temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 55 – 65 km/h și local va fi viscol. Se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Dobrogea continentală.
Pe litoral și în deltă precipitațiile vor fi mixte, iar rafalele vor depăși 70 km/h.
De asemenea, până la mijlocul săptămânii, în jumătatea de est a țării și la munte, temporar va ninge, iar vremea va fi rece pentru această perioadă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Primăria Medgidia va desfășura, în perioada 26 iulie – 02 august, cea de-a treia etapă a campaniei de deratizare, dezinsecție și delarvizare în oraș și zonele limitrofe. Potrivit reprezentanților instituției, în cadrul campaniei vor fi […]
Autoritățile locale atrag atenția șoferilor că încep restricțiile de parcare în zona centrală a orașului Constanța, pentru repetiția generală de Ziua Națională a României. Antrenamentul general pentru organizarea manifestărilor va avea loc luni, 28 noiembrie, […]
În noaptea de 14 spre 15 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat, în sistem integrat, activități în cadrul […]
Be the first to comment