Anchetă a polițiștilor după ce un bărbat a agresat un câine

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

Polițiști din cadrul Politiei orașului Năvodari s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări, în urma apariției, în spațiul public, a unor imagini în care o persoană ar săvârși acte de violență asupra unui animal, la data de 11 decembrie, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

„Astfel, în urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, bănuit că ar fi supus un exemplar canin la acte de violență, prin lovirea acestuia în mod repetat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice mijloace, conform Legii 205/2004 privind protecția animalelor” – IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*