Anchetă a polițiștilor constănțeni după ce mașina președintelui Judecătoriei Medgidia a fost vandalizată

Sediul Parchetul Tribunalului si Judecatoriei Constanta. FOTO Catalin Schipor

Polițiștii constănțeni au deschis un dosar de cercetare penală, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecători Constanța, după ce autoturismul personal al președintelui Judecătoriei Medgidia, magistratul Marius Cătălin Croitoru, a fost vandalizat.

„La data de 30.06.2022, domnul judecător Croitoru Marius Cătălin, președinte al Judecătoriei Medgidia, a primit amenințări sub forma unui mesaj scris pe autoturismul personal, amenințările având legătură cu exercitarea funcției de judecător. Respingem ferm exercitarea oricăror influențe, presiuni ori amenințări având drept scop afectarea independenței judecătorului și, implicit, a actului de justiție”, se arată într-un comunicat al Judecătoriei Medgidia.

Conform anchetatorilor, pe mașina magistratului au fost scrise litera „Z”, precum și mesajele: „Ai  grijă de tine”, „Știu unde stai”.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală in rem, ancheta fiind coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*