Amenzi de peste 630.000 de lei, date de comisarii de mediu din Constanța pentru încălcarea legislației privind calitatea aerului

Amenzi date de comisarii de mediu din Constanța pentru încălcarea legislației privind calitatea aerului. FOTO: GNM Constanța cu rol ilustrativ

Garda de Mediu Constanța a desfășurat o serie de controale tematice în luna mai, privind calitatea aerului, rezultând în aplicarea a 24 de sancțiuni contravenționale.

Potrivit GNM Constanța, amenzile, în valoare totală de 632.500 de lei, au fost impuse în principal șantierele de construcții din Constanța și Mamaia Nord, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul protecției atmosferei și al gestionării deșeurilor din construcții și demolări.

Comisarii de mediu au acordat o atenție deosebită respectării legislației privind protecția atmosferei, în special în ceea ce privește emisiile de pulberi. Astfel, măsurile de izolare pentru limitarea emisiilor au fost verificate și s-a solicitat utilizarea mijloacelor eficiente de reducere a acestora. De asemenea, s-a acordat o importanță deosebită curățeniei și umectării drumurilor de acces și a zonelor de lucru, precum și acoperirii materialelor pulverulente pentru a evita diseminarea particulelor în atmosferă.

Amenzi date de comisarii de mediu din Constanța pentru încălcarea legislației privind calitatea aerului. FOTO: GNM Constanța

Pe lângă aceste aspecte, Garda de Mediu a sancționat depozitele neorganizate de deșeuri din organizațiile de șantier, cerându-se desființarea lor. O atenție specială a fost acordată gestionării adecvate a deșeurilor, solicitându-se valorificarea sau eliminarea acestora prin intermediul societăților autorizate. De asemenea, s-a subliniat importanța evitării formării de stocuri de deșeuri care pot genera disconfort, precum și necesitatea amenajării spațiilor pentru colectarea separată a acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*