Amenzi de peste 260.000 lei într-o singură săptămână, pe litoral, pentru nereguli găsite în restaurante. Unde faci sesizări dacă primești mâncare stricată

Controale în restaurantele de pe litoral. FOTO ANPC
Controale în restaurantele de pe litoral. FOTO Arhivă

Medicii veterinari oficiali care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat, în ultima săptămână, 269 de unități amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Controalele au vizat: 104 restaurante, 6 pizzerii, 3 cantine, 30 de unităţi tip fast – food, 5 braserii, 16 unităţi de tip bufet, 2 unități tip bistro, 1 catering, 26 de baruri, 2 cafe baruri, 3 snack baruri, 1 supermarket, 48 de magazine alimentare, 14 laboratoare de cofetărie/patiserie, 4 cofetării/patiserii, 1 rulotă, 1 unitate produse congelate, 1 depozit alimentar și o carmangerie.

În urma acestor controale s-au constatat neconformități referitoare la:

  • comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;
  • ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;
  • condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;
  • depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 26 de unități, respectiv 9 restaurante, 1 unitate tip fast – food, 2 unități tip bufet, 6 magazine alimentare, 4 baruri, 1 laborator cofetărie/patiserie, 1 braserie, 1 cofetărie, 1 snack bar, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 260.000 de lei.

În perioada mai sus menționată, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 5 kg de carne de porc și 10 kg de produse de patiserie congelată improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Vă reamintim că, A.N.S.V.S.A., prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 supraveghează şi verifică permanent unităţile aflate pe Litoralul românesc.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*