Amenințări siriene la graniță: “Vom arunca România în aer și o vom rade de pe fața pământului”

Sirieni priși la frontieră. FOTO IGPF
Sirieni priși la frontieră. FOTO IGPF

Amenințări pronunțate la nervi de călăuzele unor sirieni care nu au fost lăsați să intre în țară. Un caz de migrație care a avut loc la granița româno-bulgară ar fi trecut neobservat dacă persoanele care i-au călăuzit pe transfugi nu ar fi făcut mai multe afirmații care i-au speriat pe anchetatori.

Ahmad Kouha Jamal și Ahmad Kouha Ahmad sunt doi frați și oameni de afaceri de origine siriană care locuiesc în București și au drept de rezidență în România. Ei au ajutat doi cetățeni sirieni să intre în România. Unul dintre ei i-a adus cu un Volkswagen Passat până aproape de punctuld e trecere a frontierei Negru Vodă după care transfugii urmau să fie preluați de celălalt frate.

Sirienii au fost prinși în apropierea graniței și returnați bulgarilor, iar oamenii de afaceri din București au ajuns pe mâna anchetatorilor români. La audieri, cei doi s-au prefăcut că au crize de epilepsie. Medicii au stabilit însă că totul era o piesă de teatru bine jucată. Unul dintre frați s-a supărat pe anchetatori și le-a urlat că va arunca în aer România.

“Vom arunca România în aer și o vom de pe fața pământului dacă vom considera necesar pentru a ne răzbuna”, a spus unul dintre afaceriștii sirieni.

Ulterior, în fața magistraților acesta a recunoscut că a avut un acces de furie. Chiar și așa, judecătorii au decis că indivizii vor ajunge după gratii pentru 30 zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*