Amendă cu repetiție, în Mamaia: cluburile amendate pentru că nu se păstra distanțarea socială, sancționate, din nou, din aceleași motive

Cele două cluburi din stațiunea Mamaia, ce au fost amendate pe 1 mai, pentru că în incintă nu se păstra distanțarea socială, au fost sancţionate, din nou, și pe 2 mai, din aceleași motive.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, administratorii celor două cluburi din Mamaia au fost sancționați duminică, 2 mai, cu câte 2.000 de lei fiecare, pentru că nu era respectată distanțarea fizică la mesele amenajate pe terase, după ce, din același motiv, fuseseră amendați și sâmbătă, 1 mai, în total cu 6.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au amendat, în Vama Veche, doi turişti care nu purtau mască, cu câte 1.000 de lei. Alte 22 de persoane au primit avertisment pentru aceeași abatere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Ii doare pe astia drept in basca de amenzile primite, banii platiti (daca ii platesc) ii fac in 30 de secunde.
    Parca era vorba de suspendarea licentelor, inchiderea localurilor si alte sanctiuni serioase, nu de amenzi simbolice.

Leave a Reply to Calin Cancel reply

Your email address will not be published.


*