Aleea de acces către Centrul Regional de Transfuzii Sanguine devine cu sens unic. FOTO Primăria Constanța
Nevoia de fluidizare a zonei a determinat Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, să ia decizia instituirii unei noi reglementări în fața sediului Direcției de Sănătate Publică Constanța.
Astfel, începând cu data de 5 noiembrie, circulația rutieră va fi permisă doar dinspre strada Nicolae Iorga spre Liceul Teoretic „George Emil Palade”. Prin implementarea acestei măsuri circulația rutieră va fi reorganizată și vor fi create noi spații de parcare pe ambele părți ale carosabilului.
Propunerea administratorului tramei stradale a fost avizată de Comisia de Circulație și Inspectoratul Județean de Poliție- Serviciul Rutier.
În contextul noii reglementări, facem apel către participanții la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Școala de vară este organizată, începând cu 1 iulie 2016, de către Școala Primară “Petre Ispirescu” din Constanța. Preșcolarii, dar și elevii din ciclul primar sunt așteptați cu activități de inițiere în tainele naturii, sportului […]
În ultimele zile, tot mai mulți abonați RAJA au solicitat clarificãri legate de acțiunea de transmitere a extraselor de cont cãtre toți abonații, indiferent de statutul juridic al acestora: persoane fizice, persoane juridice sau asociații […]
Având în vedere principalele modificări aprobate de Guvernul României cu privire la codul fiscal, creșterea salariului minim pe economie, coroborat cu creșterea tarifelor la utilități ce impun costuri suplimentare la bugetul local, au fost ajustați […]
Be the first to comment