Ajutor financiar suplimentar pentru încălzirea locuinței, la Mangalia

CL Mangalia a aprobat un ajutor financiar suplimentar pentru încălzirea locuinței. FOTO Primăria Mangalia

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, joi, 13 octombrie, în cadrul unei ședințe de îndată, acordarea unui sprijin financiar suplimentar, persoanelor cu venituri reduse, branșate la sistemul centralizat de termoficare.

Conform proiectului, pragurile de acordare a ajutoarelor de încălzire se majorează de la 2.093 de lei la 2.500 de lei/ membru de familie, respectiv de la 2.550 la 3.000 de lei/ persoană singură.

În același document, se precizează că familiile care au în componența lor un membru încadrat în grad de handicap grav, cu asistent personal permanent și depășesc plafonul stabilit prin HCL, vor beneficia de o compensare procentuală de 20 la sută.

De asemenea, au fost eliminate criteriile de excludere pentru persoanele care au ajuns la vârsta pensionării, persoanele cu handicap și familiile cu cel puțin trei copiii, cu condiția ca ambii soți sa aibă loc de muncă.

Pentru acordarea ajutorului de încălzire, cererile se depun la Direcția de Asistență Socială, până la data de 20 noiembrie. Pentru cererile depuse după data respectivă, ajutorul de încălzire se va acorda începând cu luna următoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*