Agenții economici riscă amenzi de până la 10.000 de lei dacă permit accesul persoanelor fără certificat verde

Verificare certificate verzi. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni efectuează controale la agenții economici din Constanța, conform prevederilor Hotărârii 82/2021 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, pentru a verifica respectarea obligației de a primi doar persoane care dețin certificatul verde.

Potrivit Primăriei Constanța, verificarea se face cu ajutorul aplicației CHECK DCC. Polițiștii locali solicită fiecărei persoane care se află în local să prezinte certificatul verde și actul de identitate, iar în situația în care constată că s-a permis accesul unor persoane ce nu dețin aceste documente se va sancționa administratorul operatorului economic respectiv.

Reprezentanții instituției atrag atenția că sancțiunile pe care operatorii economici le riscă în cazul în care permit accesul unor persoane ce nu dețin certificat verde sunt cuprinse între 2.000 – 10.000 lei, conform Legii 55/2020.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*