Un șofer beat a lovit șapte mașini parcate și a fugit de la locul faptei. FOTO Facebook Suliman Techin
Un constănțean de 44 de ani s-a ales, miercuri, cu dosar penal după ce, urcat la volanul unui autoturism deși era în stare de ebrietate, a lovit șapte mașini parcate și apoi a fugit de la locul faptei.
Potrivit polițiștilor constănțeni, incidentul a avut loc miercuri după-amiază, în jurul orei 16.40, pe strada Soveja din municipiul Constanța.
„La fața locului, din primele verificări, s-a constatat faptul că un conducător auto a acroșat șapte autoturisme parcate regulamentar, ulterior părăsind locul faptei”, au precizat sursele citate.
După aproximativ 20 de minute, șoferul vinovat, un constănțean în vârstă de 44 de ani, a fost identificat de polițiști, care au stabilit ca acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Centrul 39 Scafandri aniversează vineri, 15 noiembrie, Ziua Scafandrilor Militari și Ziua Scafandrului Român, precum și peste jumătate de secol de activitate, timp în care au fost formați 3.000 de scafandri militari și civili. Cu […]
Pentru remedierea unei avarii survenite în ziua de 7 iunie, pe conducta principală de alimentare cu apă, de pe bulevardul Callatis, din municipiul Mangalia, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în […]
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) va interzice evacuarea în Marea Neagra și în lacurile dobrogene a apelor (de epuisment) provenite din fundațiile imobilelor aflate în construcție pe litoralul românesc. Măsura este absolut necesară pentru […]
Be the first to comment