Adrian Bîlbă rămâne director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. El a câștigat concursul organizat pentru acest post

dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal pentru Științele Naturii. FOTO Adrian Boioglu
dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal pentru Științele Naturii. FOTO Adrian Boioglu

Concursul pentru postul de director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța s-a încheiat, iar câștigător a fost desemnat cel care a ocupat și înainte această funcție, dr. Adrian Bîlbă.

În luna ianuarie, Consiliul Județean Constanța a anunțat că se organizează concurs de proiecte de management pentru postul de director al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii – CMSN Constanța, instituție publică de cultură.

Pentru a promova prima parte a concursului, candidații, potrivit OUG 189/2008,privind managementul instituțiilor publice de cultură, „sunt declarați admiși pentru susținerea interviului candidații care au obținut în prima etapă a concursului nota minimă 7“.

Inițial, pentru acest post s-au înscris dr. Adrian Bîlbă directorul CMSN Constanța și Angelica Curlișcă, șefa secției Delfinariu din cadrul CMSN, dar aceasta din urmă a fost eliminată pentru că nu și-a depus la termen proiectul managerial.

Rămas singur în cursă, dr. Adrian Bîlbă a câștigat fără probleme concursul pentru postul său.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*