Adopția unui câine dintr-un adăpost în locul cumpărării acestuia de la un crescător reprezintă nu doar o decizie etică, ci și o alegere care aduce numeroase beneficii atât pentru animal, cât și pentru adoptator și comunitatea din care acesta face parte.
Această practică nu este doar un act de compasiune, ci și o modalitate de a contribui la rezolvarea problemei suprapopulării câinilor fără stăpân și la îmbunătățirea condițiilor de trai ale acestora.
Un aspect fundamental al adopției unui câine din adăpost este salvarea vieții unui animal care, altfel, s-ar confrunta cu un viitor incert sau chiar cu eutanasia. Adăposturile sunt adesea supraaglomerate, iar adopția unui animal reprezintă o eliberare pentru acesta, deschizându-i calea către o casă și o familie iubitoare și responsabilă. Adopția oferă câinelui șansa de a-și găsi o familie devotată și de a se bucura de o viață plină de iubire și atenție, așa cum merită toate ființele.
Într-o lume plină de câini adorabili și nefericiți care așteptă să-și găsească căminul, povestea Dinei Ivanov oferă un exemplu captivant despre cum adopția din adăposturi poate aduce schimbări profunde în viețile noastre.
Dina Ivanov, antrenor de fitness, psihoterapeut și mamă a două fetițe, a început călătoria sa în lumea adopțiilor în 2010, atunci când Bubu, un dulce maidanez de talie mare, a intrat în viața ei. Luat de pe strada lor de către o firmă de ecarisaj, Bubu a fost eliberat și adoptat de Dina, oferind astfel familiei Ivanov multă dragoste și momente fericite. Mai mult decât atât, Bubu a fost mentorul în iubirea pentru animalele comunitare, schimbând în bine viziunea întregii familii, dar și a membrilor comunității din care această familie face parte.
Cu trecerea anilor, Bubu a dat semne de bătrânețe, iar în 2022, familia Ivanov a decis să continue această călătorie de compasiune și iubire. În căutarea unui suflu tânăr care să umple golul lăsat de Bubu, Dina și fetele au ajuns la adăpostul public. Fiecare și-a exprimat preferința pentru un anumit tip de câine, iar alegerea a căzut pe Oscar, un câine blând de talie mare, trecut cu vederea de mulți din cauza mărimii sale.
Dar nu s-a lăsat cu o singură adopție, ci cu două – Bingo (1 an) și Oscar (8 ani) au devenit membri norocoși ai familiei, începând o nouă aventură împreună. Cu inimile lor mari, cei din familia Ivanov au continuat să ofere șanse unor suflete nevinovate, aducând în casa lor și pe Rudolf, un pui salvat de pe stradă cu coada tăiată de neoameni.
Zilnic, cei trei căței sunt scoși la plimbare pe malul mării, o oază de relaxare pentru familia Ivanov. Cu toate acestea, viața alături de animale aduse din adăpost nu este mereu roz – sunt și provocări, cum ar fi perioada de adaptare în noua casă sau vizitele la veterinar. Un câine înseamnă și responsabilitate – responsabilitate pe toată durata de viață a acelui câine – microcipare, vaccinare, sterilizare, hrană de calitate, îngrijiri veterinare, mișcare, socializare, atenție și afecțiune în fiecare zi. Înainte de a decide să adoptați un câine, este important să luați în considerare resursele și responsabilitățile asociate cu îngrijirea unui animal de companie. Cu o abordare responsabilă, relația cu un câine poate aduce multe bucurii și beneficii atât pentru voi, cât și pentru animal.
Dina Ivanov, cu inima deschisă, promovează constant adopțiile de animale din adăposturi, sterilizările și programele educative pe pagina ei de socializare. Prin povestea sa impresionantă, încurajează și inspiră alții să își deschidă casele și inimile pentru acei prieteni necuvântători care așteaptă cu nerăbdare să facă parte dintr-o familie iubitoare. Adopția din adăposturi nu este doar o alegere responsabilă, ci și o aventură plină de dragoste și împlinire. Prin adopția responsabilă, oamenii pot să contribuie la îmbunătățirea vieții unui câine, la construirea unei comunități sănătoase, empatice și responsabile față de propriile animale și, în același timp, să experimenteze bucuria și satisfacția unei relații unice, durabile și pline de iubire.
Dacă vă gândiți să adoptați și aveți nevoie de sfaturi și recomandări, echipa de specialiști ai Animal Society vă stă la dispoziție – email: office@animal-society.org / tel.: 0728 651 600.
Be the first to comment