Activități cu ocazia Zilei Marinei Române, organizate de Forțele Navale și la Mangalia

Ziua Marinei Române, sărbătorită și la Mangalia. FOTO SMFN

Forțele Navale Române organizează, în perioada 10 – 15 august, la Mangalia, o serie de activități dedicate sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Muzica Militară a Forțelor Navale va deschide seria manifestărilor printr-un concert susținut miercuri, 10 august, orele 18.00 – 19.00, în Piața Revoluției. De asemenea, Cercul Militar Mangalia organizează, în perioada 11 – 14 august, orele 19.00 – 22.00, „Săptămâna Spiritualității Marinărești”, un eveniment care cuprinde activități culturale, expoziții interactive, ateliere de matelotaj, jocuri și concursuri marinărești, spectacole de muzică ușoară și muzică folclorică, susținute de ansamblurile artistice „Cununa grâului” și „Doinița” de la Cercul Militar Bistrița.

Sâmbătă, 13 august, portul militar Mangalia își va deschide porțile, iar vizitatorii vor putea interacționa cu echipajele navelor militare. Ziua Recunoștinței va fi marcată, duminică, 14 august, printr-o ceremonie militară și religioasă, care va avea loc la ora 13.00, în cadrul căreia se va inaugura Monumentul Marinarului și Constructorului Naval, amplasat în portul turistic Mangalia. La finalul zilei, Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău va susține un concert în portul turistic, orele 19.00 – 20.00.

Publicul din Municipiul Mangalia este invitat luni, 15 august, în portul turistic, unde programul va începe, la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului și Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de scurte alocuțiuni ale oficialităților. Zeul Neptun va da startul manifestărilor, care vor cuprinde, un exercițiu demonstrativ naval întrunit, prezentat de structuri ale forțelor navale, aeriene, terestre, ale forțelor pentru operații speciale, precum și structuri ale Gărzii de Coastă. De la ora 21.00, marinarii militari se vor retrage cu torțe în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău.

Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare. Cea mai importantă sărbătoare a marinarilor militari, Ziua Marinei Române s-a organizat, pentru prima dată, la data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”. De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat, prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române.

Anul acesta, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8 – 15 august, numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, București și Bicaz.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*