Acțiune preventivă, privind circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, desfășurată de polițiștii constănțeni

Măsuri de ordine valabile în municipiul Constanța în contextul instituirii carantinei

Polițiști din cadrul IPJ Constanța și jandarmi ai Inspectoratului Județean Constanța și Grupării Mobile „Tomis” au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

„Scopul polițiștilor nu este aplicarea de sancțiuni, ci acela de a determina toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare și prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Prin Hotărâre de Guvern nr. 935/2020, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, este restricționată, cu unele excepții pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

În plus, se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor. Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

„Facem apel la cetățeni să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție și să nu se expună la riscuri”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*