Acțiune la nivel european pentru siguranța deplasării pe drumurile publice. Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de aproximativ 50.000 de lei

Acțiune la nivel european pentru siguranța deplasării pe drumurile publice. FOTO IPJ Constanța

La nivel european se desfășoară, în perioada 16 – 22 septembrie, operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL). Obiectivul principal al acțiunii este reprezentat de sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.

Potrivit IPJ Constanța, în acest context, sâmbătă, 18 septembrie, în intervalul orar 14.00 – 22.00, polițiștii Serviciului Rutier Constanța și cei ai birourilor și formațiunilor rutiere au desfășurat acțiuni pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora. Polițiștii constănțeni le-au reamintit participanților la trafic importanța respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la conducerea sub influența alcoolului sau substanțelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranță.

În urma acțiunilor din teren, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, fiind reținute 27 de permise de conducere, dintre care 22 pentru nerespectarea limitei legale de viteză.

Totodată, a fost constată o infracțiune la regimul rutier. Astfel, în jurul orei 16.50, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*