Accident mortal în Gara din Eforie Sud: trenul R 8806 a lovit un bărbat neatent, care avea căștile în urechi

dav

Un bărbat de aproximativ 45 de ani a fost lovit mortal joi, 20 iulie, în stația Eforie Sud, de trenul R 8806, care circula în relația Mangalia – Constanța.

Potrivit informațiilor preliminare ale CFR SA, bărbatul purta căști în urechi și, din păcate, nu s-a asigurat înainte de a traversa linia de cale ferată, ceea ce a dus la impactul fatal.

La locul accidentului, echipele medicale de intervenție au constatat decesul victimei, iar reprezentanții Procuraturii se află în drum spre locul tragediei pentru a demara cercetările.

În urma incidentului, trei trenuri au fost oprite temporar: trenul 10083 în stația Eforie Sud, trenul R 8817 la intrarea în stația Eforie Nord și trenul 11084 în Agigea Ecluză. Trenul R 8806, care era în mișcare și urma să se oprească în stație, a fost oprit în apropierea aparatelor de cale pentru investigații suplimentare, fapt ce a blocat circulația celorlalte trenuri în zona respectivă.

Într-o declarație oficială, reprezentanții CFR SA au adus scuze călătorilor din trenurile oprite temporar și au asigurat publicul că traficul feroviar va fi reluat imediat ce reprezentanții Procuraturii vor da avizul de redeschidere a circulației.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*