Tribunalul București a comunicat luni, 27 iunie, sentința în dosarul în care Nicușor Constantinescu este acuzat de mai multe fapte de abuz în serviciu.
Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța a fost acuzat de procurorii DNA că a refuzat să pună la dispoziția inspectorilor de la Curtea de Conturi documentele necesare controalelor anuale din 2011 până în 2013. Totodată, Constatinescu a refuzat să dea aprobările pentru construirea unui parc eolian în județul Constanța.
Acesta este primul dintre cele trei dosare ale fostului președinte CJ Constanța care ar putea să aibă o sentință dată în această săptămână.
Constantinescu are la activ o condamnare de 3 ani și jumătate în dosarul Centrului Militar Zonal Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pagini întregi de infracțiuni și 3 tone de carne stricată în depozitele firmei. Sunt acuzațiile care i se aduc unui individ din Constanța care a fost deja arestat pentru 30 zile. Oamenii legii au fost […]
Familia lui Bercea Mondial a primit astăzi sentința în dosarul de șantaj la Mircea Băsescu. Pedepsele sunt unele neașteptat de mari. Florin Anghel a fost condamnat la 12 ani, 11 luni și 20 zile în […]
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat patru percheziții domiciliare în județul Constanța și una în județul Cluj, la 10 persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat […]
1 Trackback / Pingback