A patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025 – aduce la Constanța peste 80 de spectacole din toată țara și din străinătate

FOTO cu rol ilustrativ

A patra ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2025, eveniment organizat de Teatrul de Stat Constanța, cu finanțare din partea Consiliului Județean Constanța, se va desfășura în perioada 10 iulie – 18 septembrie 2025.

SEAS este astăzi cea mai amplă stagiune estivală dedicată artelor spectacolului din Europa, un proiect cultural de anvergură care transformă Constanța într-o veritabilă scenă a artei vii, conectând publicul cu producții de teatru, muzică, dans și performance de cel mai înalt nivel.

La această ediție, SEAS a pregătit constănțenilor și turiștilor care vin pe litoral o selecție riguroasă valoric de spectacole produse de companii din țară și din străinătate, care vor avea peste 80 de reprezentații, programate în zece locații emblematice ale orașului. La acestea se adaugă reprezentații stradale programate în cadrul secțiunii SEAStreet, în weekendul 25 – 27 iulie. Ne așteptăm la participarea a peste 95.000 de spectatori – constănțeni, turiști, iubitori de cultură din toată țara și din străinătate.

Peste 1500 de artiști și invitați speciali, printre care Istanbul State Symphony Orchestra, Teatrul Național București, Opera Națională București, Declan Donellan, Radu Afrim, Silviu Purcărete, Florin Piersic Jr., Ofelia Popii și mulți alții vor fi prezenți la SEAS 2025.

Ca în fiecare an, ediția a patra vine cu noutăți, între care se distinge parteneriatul cu Festivalul Internațional George Enescu, unul dintre cele mai mari evenimente de muzică clasică la nivel mondial, organizat începând cu anul 1958. Cea de-a XXVII-a ediție are loc între 24 august și 21 septembrie 2025 și marchează 70 de ani de la moartea marelui compozitor și muzician român, George Enescu.

PROGRAMUL STAGIUNII ESTIVALE A ARTELOR SPECTACOLULUI  – SEAS 2025

  • Joi, 10 iulie, ora 20:00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” TimișoaraRichard al III-lea de William Shakespeare, regia Radu Iacoban, Casa de Cultură
  • Sâmbătă, 12 iulie ora 20:00, Teatrul „Maria Filotti” BrăilaMenajeria de sticlă de Tennessee Williams, regia Andrei Huțuleac, Sala Studio BCR
  • Duminică, 13 iulie, ora 20:00, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București – Gertrude de Radu F. Alexandru, regia Silviu Purcărete, Casa de Cultură
  • Joi, 17 iulie, ora 20:00, Teatrul Nottara BucureștiZbor deasupra unui cuib de cuci de Dale Wasserman, după romanul omonim de Ken Kesey, regia Vlad Cristache, Casa de Cultură
  • Vineri, 18 iulie, ora 21:00, Teatrul Nottara BucureștiBădăranii de Carlo Goldoni, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Vară Soveja
  • Sâmbătă, 19 iulie, ora 20:00, Laboratorul de ArtăOfelia. Afterlife de Dan Coman, regia Antoaneta Cojocaru, Sala Studio BCR
  • Duminică, 20 iulie, ora 20:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” ConstanțaLegenda Mării Negre de Amalia Iorgoiu și Valeria Cristia, regia Amalia Iorgoiu și Valeria Cristia, Sala Elpis
  • Duminică, 20 iulie, ora 21:00, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului BucureștiBazinul de nord de Rajiv Joseptembrieh, regia Alexandru Mâzgăreanu, Grădina Tomis
  • Marți, 22 iulie, ora 20:00, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului BucureștiCineva are să vină de Jon Fosse, regia Chris Simion-Mercurian, Sala Studio BCR
  • Miercuri, 23 iulie, ora 21:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” GalațiRegina nopții de Leta Popescu, regia Leta Popescu, Grădina Tomis
  • Joi, 24 iulie, ora 20:00, Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” PetroșaniCiuleandra de Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriș, Casa de Cultură
  • Joi, 24 iulie, ora 20:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” ConstanțaPrivighetoarea, scenariu de Vitalie Drucec după H.Ch. Andersen, regia Vitalie Drucec, Sala Elpis
  • Joi, 24 iulie, ora 21:00 – concert AG Weinberger – Gringotronic, Grădina Bisericii Armene
  • Vineri, 25 iulie, ora 20:00, unteatru și Teatrul „Anton Pann” Râmnicu VâlceaDragoste, după povestiri de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, Sala Studio BCR
  • Duminică, 27 iulie, ora 20:00, Asociația Window România Craiova3D.A.R.E. de Cătălin Băicuș, Sala Studio BCR
  • Marți, 29 iulie, ora 20:00, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” SibiuTinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte de Ștefan Lupu, Sala Studio BCR
  • Miercuri, 30 iulie, ora 21:00, Teatrul Național „Radu Stanca” SibiuElectra după texte de Sofocle și Euripide, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul de Vară Soveja
  • Joi, 31 iulie, ora 21:00 – concert Byron & Muse Quartet – Sindromul impostorului în patru acte,            Grădina Bisericii Armene
  • Joi, 31 iulie, ora 18:00, creart/Teatrelli, Coproducători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani Zeițe de categoria B de Alexandra Felseghi după o idee de Andrei Măjeri, regia Andrei Măjeri, Sala Studio BCR
  • Joi, 31 iulie, ora 20:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” ConstanțaAvioane de hârtie de Elise Wilk, regia Vitalie Drucec, Sala Elpis
  • Joi, 31 iulie, ora 21:00, creart/Teatrelli, Coproducători: Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Teatrul „Regina Maria” Oradea, Teatrul „Mihai Eminescu” BotoșaniZeițe de categoria B de Alexandra Felseghi după o idee de Andrei Măjeri, regia Andrei Măjeri, Sala Studio BCR
  • Vineri, 1 august, ora 21:00, Opera Națională BucureștiBărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, Teatrul de Vară Soveja
  • Sâmbătă, 2 august, ora 20:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiHänsel și Gretel, libret de Adelheid Wette după basmul Fraţilor Grimm, regia Cristian Mihăilescu, Casa de Cultură
  • Duminică, 3 august, ora 21:00, Barcelona Flamenco BalletLuxuria de David Gutiérrez, coregrafie David Gutiérrez, Teatrul de Vară Soveja
  • Luni, 4 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental,
  • Luni, 4 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Marți, 5 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Marți, 5 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Miercuri, 6 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Miercuri, 6 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Joi, 7 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii București Bubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Joi, 7 august, ora 18:00, Teatrul Metropolis BucureștiCine l-a ucis pe tata?, dramatizare de Mihaela Michailov, după romanul omonim scris de Édouard Louis, regia Andrei Măjeri, Sala Studio BCR
  • Joi, 7 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Joi, 7 august, ora 21:00, Teatrul Metropolis BucureștiCine l-a ucis pe tata?, dramatizare de Mihaela Michailov, după romanul omonim scris de Édouard Louis, regia Andrei Măjeri, Sala Studio BCR
  • Vineri, 8 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Vineri, 8 august, ora 18:00,  Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Vineri, 8 august, ora 20:00, Teatrul Metropolis BucureștiPărinți, dramatizare de Diana Bădică și Cristian Ban după romanul omonim de Diana Bădică, regia Cristian Ban, Casa de Cultură
  • Sâmbătă, 9 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Sâmbătă, 9 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Sâmbătă, 9 august, ora 21:00, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, SibiuJungla după Florin Bican, regia Ada Milea, Grădina Tomis
  • Duminică, 10 august, ora 10:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu și anotimpurile, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Duminică, 10 august, ora 18:00, Opera Comică pentru Copii BucureștiBubu la Zoo, regia Andreea Soare și Irina Furdui, Hotel Continental
  • Duminică, 10 august, ora 20:00, Teatrul „Matei Vișniec” SuceavaPădurea asumaților de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, Casa de Cultură
  • Duminică, 10 august, ora 21:00, Asociația Pe-un picior de plaiConcert Trei parale, Grădina Bisericii Armene
  • Marți, 12 august, ora 19:00, Teatrul de Stat ConstanțaSeaside Stories de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia Radu Afrim, Sala Studio BCR
  • Marți, 12 august, ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”Concert Madrigal ULTRAsunete, concept de Emil Pantelimon, dirijoare Anna Ungureanu, Delfinariu
  • Miercuri, 13 august, ora 19:00, Teatrul de Stat ConstanțaSeaside Stories de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia Radu Afrim, Sala Studio BCR
  • Miercuri, 13 august, ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”Concert Madrigal – Drumul mătăsii, concept și regie: Emil Pantelimon, dirijoare Anna Ungureanu, Zoom Beach
  • Joi, 14 august, ora 19:00, Teatrul de Stat ConstanțaSeaside Stories de Marius Chivu, Lavinica Mitu, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, regia Radu Afrim, Sala Studio BCR
  • Joi, 14 august, ora 20:00- Cantus Mundi – festival al corurilor de copii din toată țara, Zoom Beach
  • Joi, 14 august, ora 20:00, Teatrul Municipal Baia MareȘantier de Victor Olăhuț, Casa de Cultură
  • Vineri, 15 august, ora 5:30, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”Concert Madrigal la răsărit, concept și regie: Emil Pantelimon, dirijoare Anna Ungureanu, Zoom Beach
  • Vineri, 15 august, ora 20:00 – Cantus Mundi – festival al corurilor de copii din toată țara, Zoom Beach
  • Sâmbătă, 16 august, ora 18:00, Teatrul Național „Marin Sorescu” CraiovaHamlet de William Shakespeare, regia Declan Donnellan, Casa de Cultură
  • Sâmbătă, 16 august, ora 20:00 – Cantus Mundi – festival al corurilor de copii din toată țara, Zoom Beach
  • Sâmbătă, 16 august, ora 21:30, Teatrul Național „Marin Sorescu” CraiovaHamlet de William Shakespeare, regia Declan Donnellan, Casa de Cultură
  • Duminică, 17 august, ora 21:00, Teatrul Municipal „Bacovia” BacăuD-ale carnavalului, o piesă oropsită de I.L. Caragiale, regia Alex Bogdan, Grădina Tomis
  • Duminică, 17 august, ora 21:00,  Asociația Par CoeurAșteptându-l pe Ulise, spectacol concert de Cristina Juncu, Grădina Bisericii Armene,
  • Marți, 19 august, ora 20:00, Teatrul de Stat ConstanțaCasa Bernardei Alba de Federico García Lorca, regia Diana Mititelu, Sala Studio BCR
  • Marți, 19 august, ora 20:00 – Enescu pe înțelesul tuturor – concert, conferință, expoziție – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța
  • Miercuri, 20 august, ora 20:00, Teatrul Odeon BucureștiNijinski. Agonie și extaz, coregrafie Arcadie Rusu, Casa de Cultură
  • Miercuri, 20 august, ora 20:00, Teatrul de Stat ConstanțaIncendii de Wajdi Mouawad, regia Alexandru Mâzgăreanu, Sala Studio BCR
  • Joi, 21 august, ora 21:00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” ChișinăuChirița în concert la Chișinău de Ada Milea după texte de Vasile Alecsandri și Matei Millo, regia Ada Milea, Teatrul de Vară Soveja
  • Joi, 21 august, ora 21:00, Concert Duo KitharsisSerenada, Grădina Bisericii Armene
  • Vineri, 22 august, ora 20:00, Teatrul Excelsior BucureștiOleanna de David Mamet, regia Mădălin Hîncu, Sala Studio BCR
  • Vineri, 22 august, ora 20:00, Teatrul Național „Mihai Eminescu” ChișinăuGrădina de sticlă, dramatizare de Mariana Onceanu după romanul omonim de Tatiana Țîbuleac, regia Petru Hadârcă, Casa de Cultură
  • Sâmbătă, 23 august, ora 21:00, Teatrul Excelsior BucureștiMândrie și prejudecată (un fel de) de Isobel McArthur după romanul „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Vară Soveja
  • Duminică, 24 august, ora 20:00, Teatrul Excelsior București și Asociația Tangent – Emaus de Alessandro Baricco, regia Edda Coza și Dan Coza, Sala Studio BCR
  • Duminică, 24 august, ora 21:00, Teatrul Național Târgu-Mureș, compania Liviu RebreanuMincinosul de Carlo Goldoni, regia Ricz Armin, Grădina Tomis
  • Marți, 26 august, ora 21:00, Teatrul Excelsior BucureștiFamilia Addams, libret de Marshall Brickman & Rick Elice, regia Răzvan Mazilu, Teatrul de Vară Soveja
  • Marți, 26 august, ora 19:00, Teatrul de Stat ConstanțaTeatro Lúcido la Malul Infinitului de Radu Afrim, Sala Studio BCR
  • Miercuri, 27 august, ora 21:00, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” IașiUriașul egoist, dramatizare de Daniela Șilindean după Oscar Wilde, regia Radu Nica, Grădina Tomis
  • Miercuri, 27 august, ora 19:00, Teatrul de Stat ConstanțaTeatro Lúcido la Malul Infinitului de Radu Afrim, Sala Studio BCR
  • Joi, 28 august ora 20:00, Teatrul Național „I.L. Caragiale” BucureștiFreak Show vol.II de Florin Piersic Jr., regia Florin Piersic Jr., Casa de Cultură
  • Vineri, 29 august, ora 20:00  – Concert susținut de violoncelistul Valentin Răduțiu și pianistul Per Rundberg – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța
  • Vineri, 29 august, ora 21:00, Teatrul de Comedie BucureștiVisul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Vară Soveja
  • Sâmbătă, 30 august, ora 20:00, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa Harag GyörgyRichard al III-lea de William Shakespeare, regia István Albu, Casa de Cultură
  • Duminică, 31 august, ora 21:00, Tibor Cári – Tango Orchestra Concert, Grădina Bisericii Armene
  • Marți, 2 septembrie, ora 19:00, Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Tompa MiklósCasa dintre blocuri de Radu Afrim, Casa de Cultură
  • Miercuri, 3 septembrie, ora 21:00, Teatrul de Stat ConstanțaO insulă după Gellu Naum, un spectacol muzical de Ada Milea, Grădina Tomis
  • Joi, 4 septembrie, ora 19:00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” IașiZi de bucurie de Arne Lygre, regia Radu Afrim, Casa de Cultură
  • Vineri, 5 septembrie, ora 19:00, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași Orașul cu fete sărace după Radu Tudoran, de Radu Afrim, Casa de Cultură
  • Duminică, 7 septembrie, ora 20:00 – concert susținut de Istanbul State Symphony Orchestra, dirijor Hasan Niyazi Tura, solist Vlad Stănculeasa – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța
  • Luni, 8 septembrie, ora 20:00concert susținut de Istanbul State Symphony Orchestra, dirijor Hasan Niyazi Tura, solist Vlad Stănculeasa – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța
  • Luni, 15 septembrie, ora 20:00 – concert susținut de Berlin Academy Of American Music, dirijor Garrett Keast, solistă Mihaela Martin – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța
  • Joi, 18 septembrie, ora 20:00 – concert George Enescu susținut de frații Aavik din Estonia– Hans Christian Aavik la vioară și Karolina Aavik la pian – în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Cazinoul din Constanța

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*