A început sezonul estival: aproape 1.600 de persoane au ajuns la UPU Constanța de vineri până astăzi

Spitalul Județean Constanța

Pacienți cu politraumatisme survenite în urma accidentelor rutiere, pacienți cu boli cronice și a căror stare de sănătate s-a degradat, pacienți aflați în stop cardio respirator, femei gravide pentru care s-a declanșat nașterea, copiii cu diverse afecțiuni (febră, vărsături, etc), iar lista continuă. Patologia este complexă și extrem de diversificată când vine vorba despre Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Constanța, iar numărul prezentărilor crește de la o săptămână la alta, pe măsură ce vremea se încălzește iar turiștii vin pe litoral.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, 1.595 de persoane, dintre care 455 de copii, au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de vineri și până în dimineața zilei de marți, 14 iunie. Dintre acestea, 326 au rămas internate în cadrul Spitalului Județean Constanța pentru investigații suplimentare, îngrijiri și tratament de specialitate.

Pediatria, Cardiologia, Ginecologia, Psihiatria sau Ortopedia se numără printre secțiile cu cele mai multe spitalizări. Forfotă a fost însă peste tot pentru că mulți dintre pacienții ajunși la UPU aveau urgențe medico-chirurgicale, ceea ce a implicat resurse umane din mai multe secții (Terapie Intensivă, Cardiologie, etc).

Dintre cei care au ajuns la UPU în timpul acestei minivacanțe, 20 sunt victime ale accidentelor rutiere, iar o altă persoană a fost adusă în urma unui accident de submersie. Șapte dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind internate.

„A fost un weekend aglomerat pentru că la noi, minivacanța nu se măsoară în zile libere sau petreceri, ci în pacienți și număr de prezentări/oră. Indiferent câți oameni vor ajunge la UPU și câți se vor interna, angajații Spitalului Județean Constanța vor fi aici, preluând fiecare pacient în parte, investigându-l și oferindu-i serviciile medicale necesare”, au transmis reprezentanții unității sanitare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*