Tătarii din România au fost reprezentați cu onoare și în acest an la Festivalul-Concurs al Minorităților Naționale „Serbările Deltei”, desfășurat în orașul Sulina, în perioada 7–9 iunie.
Ansamblul „Canlar” al Organizației UDTTMR Cobadin a urcat pe scenă și a cucerit publicul cu un spectacol autentic de muzică și dansuri tradiționale tătărești, promovând astfel cultura și identitatea comunității pe care o reprezintă.
Aflat la cea de-a XXIII-a ediție, festivalul este organizat de Primăria orașului Sulina și reunește, an de an, ansambluri ale comunităților etnice din România. Evenimentul are ca scop promovarea multiculturalității și punerea în valoare a diversității culturale specifice Dobrogei, într-un cadru festiv care încurajează dialogul și respectul reciproc între etnii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit un autoturism marca Audi A6, căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean […]
Complexul Sportiv „Centenar 2018” din Cumpăna a găzduit vineri, 9 aprilie, două evenimente importante. Primul dintre ele a fost premierea gimnastei Elena […]
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, efectuează în această dimineață, […]
Be the first to comment