Ziua Copilului vine pentru micuții din comuna Saligny cu dulciuri, petreceri în aer liber, concursuri și promisiunea unui viitor mai sigur pe băncile școlii

Primăria Saligny. FOTO: Primăria Saligny

Va fi sărbătoare în toată regula, cu ocazia zilei de 1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului, în comuna Saligny. Localitatea, cu satele adiacente, numără peste 220 de copii cu vârsta de până la 14 ani. Ca în fiecare an, Primăria le pregătește pachete cu dulciuri, pe care preșcolarii, elevii de școală primară și de gimnaziu le vor primi de la cadrele didactice, în atmosferă festivă.

„Depunem toate eforturile care țin de noi să fim alături de școlile și grădinițele de pe raza comunei, să susținem educația și să sprijinim copiii, pentru că ei sunt viitorul nostru”, a declarat viceprimarul comunei Saligny, Nicolae Țeleneanu.

Potrivit directorului Școlii Gimnaziale Nr. 1 Saligny, prof. Cristian Marin, prichindeii de grădiniță, de exemplu, vor organiza petrecerea dedicată lor vineri, pe 30 mai, dacă vremea o va permite, dacă nu, luni, pe 2 iunie. Indiferent de ziua aleasă, cert este că preșcolarii vor avea parte de jocuri, întreceri, concursuri de desene pe asfalt, multe baloane și veselie cât cuprinde.

Desene pe asfalt vor face și elevii de la clasele I-IV, din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Saligny. În curtea școlii un perimetru va fi rezervat pentru astfel de activități creative, în timp ce într-o altă zonă vor avea loc competiții cu rolele și cu bicicletele.

Elevii de clasele V-VIII, au format deja echipe de fotbal pentru a lua parte, pe 7 iunie, la „Cupa de Vară – Educație, sport, natură 2025”, desfășurată la Cernavodă. Acolo copiii vor avea ocazia să se întâlnească, să se împrietenească și să socializeze cu elevi de vârsta lor de la școlile din Cernavodă, Seimeni și Siliștea.

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, directorul le urează copiilor să fie sănătoși, ascultători, mereu bucuroși, iar părinților să aibă întotdeauna motive să se mândrească de micuții lor.

O urare a transmis și primarul Ion Beiu:

„Ziua de 1 Iunie este despre zâmbetele copiilor și despre bucuria de a fi împreună. Din puținul nostru, le pregătim an de an câte un mic dar, astfel încât să simtă sărbătoarea aceasta din suflet, pentru că fiecare copil din Saligny merită să știe că este prețuit și iubit”.

De altfel viceprimarul Nicolae Țeleneanu a dezvăluit, pentru CTnews, că echipa condusă de primarul Ion Beiu are de gând să construiască și o școală nouă în comună. Deocamdată un nou proiect mai elaborat și mai consistent este în lucru, după ce unul depus anterior pentru accesarea fondurilor din PNRR a fost surclasat și n-a mai obținut finanțarea necesară, în pofida promisiunilor primite de la minister.

„Noul proiect pe care îl avem în pregătire vizează primul apel în cadrul noului program susținut tot din fonduri europene «Școli sigure și sănătoase». Practic, vom construi o școală de la zero, deoarece actualul imobil în care învață copiii noștri este încadrat în gradul I de risc seismic. Ca atare, construcția unei școli de la zero este nu doar o prioritate, ci o urgență pentru noi”, susține viceprimarul Nicolae Țeleneanu.  

Până la construcția noii școli, copiii din Saligny vor primi, cel mai probabil din toamnă, un nou microbuz școlar. Este vorba de un autovehicul electric, pentru care viceprimarul Nicolae Țeleneanu spune că s-a instalat deja stația de încărcare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*