Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați, de angajata unei case de schimb valutar, cu privire la faptul că o femeie i-ar fi remis 5 bancnote false, fiecare cu valoarea de 100 de dolari.
Potrivit IPJ Constanța, polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de o femeie, de 57 de ani, care ar fi încercat să schimbe bancnotele respective în euro.
Asupra acesteia au fost descoperite bancnotele în cauză, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CHIMPEX S.A., cu sediul în Municipiul Constanţa, Incinta Port Constanţa, Dana 54, Județul Constanţa, România și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Transport 2021-2027, au semnat la data […]
Mobilitatea urbană este o temă din ce în ce mai discutată în majoritatea orașelor, odată cu creșterea numărului de mașini înmatriculate, iar orașul Cernavodă nu face excepție din acest punct de vedere. Cu aproximativ 15.000 […]
Un mesaj postat pe ușa unei biserici spune că “Aici e Casa Domnului! Ești binevenit chiar dacă ești violator, alcoolic, pervers, pedofil, adulter sau criminal. Acceptă-l pe Iisus în inima ta și ușa se va […]
Be the first to comment