Bazarul de pe strada Eliberării va fi demolat. FOTO Primăria Constanța
Primăria Municipiului Constanța va demara luni, 13 ianuarie 2025, de la ora 08:00, lucrările de demolare a bazarului situat pe strada Eliberării.
„Agenții economici sunt rugați să elibereze spațiile deținute în incinta bazarului până la această dată pentru a facilita accesul echipelor Confort Urban, precum și a utilajelor acestora.
Pe amplasamentul fostului bazar vor fi amenajate zone cu spatiu verde, iar platforma rezultată în urma demolării va avea destinația de parcare publică” – Primăria Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pompierii constănțeni verifică la fiecare trei ore secțiile ATI ale spitalelor din județ, iar cazul în care vor descoperi nereguli acestea vor fi remediate. “Având în vedere situațiile de urgență din ultima perioadă în care […]
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au fost solicitați să intervină luni, 7 iunie, pe bulevardul I.C. Brătianu din Constanța, în ajutorul unui bebeluș ce rămăsese blocat într-un autoturism. Potrivit ISU […]
Poliţiştii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit, într-un container sosit în Portul Constanţa din China, peste 2.500 de accesorii și piese auto, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de piață de aproximativ un […]
Be the first to comment