În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 600 mm, de pe DJ 226 din orașul Năvodari, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 02 iulie 2024, în intervalul orar 13.30 – 21.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lumina, Năvodari și Corbu, dar și cei din zona industrială Midia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
De la intrarea în vigoare a Codului Portocaliu, prin SNUAU 112, s-au primit zeci de apeluri ce sesizează gospodarii sau case inundate dar și copaci căzuți pe carosabil. S-au anunțat autoritățile locale dar și echipaje […]
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit ieri prima ediție a unei competiții de karate, organizată sub egida Federației Române de Karate. Evenimentul a reunit peste 120 de sportivi din cluburi din Brașov, Ovidiu, Constanța, Pitești […]
Peste 300 de militari români și 50 de militari străini din Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Statele Unite ale Americii și Turcia vor participa, în perioada 19 – 30 iunie, cea de-a XIII-a ediție a Exercițiului multinațional […]
Be the first to comment