În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de aducțiune cu diametrul de 600 mm, de pe DJ 226 din orașul Năvodari, județul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 02 iulie 2024, în intervalul orar 13.30 – 21.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din localitățile Lumina, Năvodari și Corbu, dar și cei din zona industrială Midia.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Conducta de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Baba Novac cu Bogdan Vasile din municipiul Constanța a înregistrat o avarie vineri, 15 octombrie. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție RAJA au sistat furnizarea apei […]
Alertă pe Marea Neagră, în apropierea cartierului Faleză Nord in Constanța. Un yacht la bordul căruia se aflau două persoane a eșuat în zona de stânci din apropierea malului. Totul s-a întâmplat în seara de […]
Au fost emoţii mari la Medgidia, unde Trenul Regal a poposit câteva zeci de minute și sute de oameni le-au întâmpinat pe Alteţele Regale. Gara Medgidia a fost neîncăpătoare pentru localnicii veniți să se întâlnească […]
Be the first to comment