Primăria Constanța a anunțat că proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Începând cu data de 22 noiembrie, circulația rutieră va fi reorganizată astfel:
– pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Farului spre strada Poporului;
– pe strada Salcâmilor, se va circula dinspre strada Poporului spre strada Farului.
Instituirea regimului de sens unic pe aceste străzi a fost necesară atât pentru decongestionarea traficului rutier, cât și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Asociaţia Generaţiei de Azi a finalizat cu succes a IV-a ediţie a proiectului consacrat Şcoala de Vară “Tinerii de Azi-Adulţii de Mâine”, desfăşurat în perioada 22-28 august, în Eforie Nord, judeţul Constanţa. Evenimentul de mare amploare ce […]
Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna în parteneriat cu Asociația „Creștem România Împreună” organizează sâmbăta, 27 aprilie 2024, începând cu ora 9:30, în parcul Parcul Verde de pe Șoseaua Strajei din comuna Cumpăna, în […]
Salvatorii constănțeni au fost mobilizați în seara zilei de sâmbătă, 4 iunie, în zona Canalul Vechi din Medgidia, după ce un tânăr de 20 de ani, care a mers la scăldat cu fratele său, a […]
Be the first to comment