Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină în seara zilei de miercuri, 19 octombrie, pentru a stinge un incendiu declanșat într-un apartament de bloc din Năvodari. Pompierii au evacuat opt persoane din bloc, iar alte șase au ieșit singure, un bătrân în vârstă de 84 de ani fiind transportat la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, focul a izbucnit într-un apartament al unui bloc situat pe strada Panseluțelor din Năvodari, iar la fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă, o autoscară precum și un echipaj SMURD.
„Incendiul a fost lichidat la ora 21.13. Au ars aproximativ 15 metri cubi de mase plastice, hârtie și cartoane, depozitate în apartament. Echipajele ISU au evacuat opt persoane, iar șase s-au autoevacuat. Una dintre persoanele autoevacuate, un bărbat în vârstă de 84 de ani, a fost transportată la spital, conștientă, de către echipajul SMURD”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Potrivit pompierilor militari, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Acest sfârșit de săptămână va aduce pe litoral ce-a de-a zecea ediție a celui mai mare festival motorock din România – Seawolves Bike Fest. Organizatorii estimează că peste 5.000 de participanți și peste 1.000 de motociclete […]
Programul de vizitare la Acvariu, Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Expoziția de Păsări Exotice s-a modificat. Odată cu el, au scăzut și tarifele de intrare. Program de vizitare Microrezervație: Luni – Duminică, de la 9:00 la 17:00 […]
Polițiști ai Serviciului Rutier Constanța și al formațiunilor rutiere, împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat, în noaptea de 9 spre 10 martie, o acțiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane care […]
Be the first to comment