Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină marți, 26 aprilie, pentru stingerea unui incendiu produs într-un apartament al unui bloc situat pe strada Horia Agarici.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat mai multe autospeciale de intervenție, dar, până la sosirea pompierilor, majoritatea persoanelor aflate în imobil ieșiseră singure afară.
„S-au autoevacuat aproximativ 20 de persoane. De către echipajele de intervenție au fost evacuați doi adulți și un copil”, au transmis reprezentanții ISU Constanța.
Aceștia au mai precizat că o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.
Echipele de intervenție au reușit să stingă focul în câteva minute și au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit produs la o mașină de spălat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanţă Constanţa au intervenit în dimineaţa de luni în satul Moşneni, la doi copii care au suferit arsuri. Victimele, un băiat de 4 ani şi o fetiţă de 6 ani […]
Incep actiunile de curatenie in Vama Veche, 2 Mai, Hagieni si Limanu! Primaria comunei Limanu demareaza un amplu proiect de ecologizare al acestor sate. Prima actiune de igienizare va avea loc luni, 3 aprilie, incepand […]
SC Polaris M Holding face angajări pentru punctul de lucru de la Constanța, oferind oportunități de angajare pentru mai multe posturi. Astfel, se caută: Șoferi pentru autogunoiere Descriere post: transportă cu autospeciala deșeuri menajere, stradale […]
Be the first to comment