Senatorul PNL de Constanța Septimiu Bourceanu a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la CTnews TV.
Cu acest prilej, el a vorbit despre proiectele sale de anul trecut și a prezentat ce dorește să realizeze în 2022. De asemenea, Septimiu Bourceanu s-a mai referit și la inițiativa de eliminare a taxei de pod de la Fetești.
Senatorul PNL de Constanța a mai povestit despre disensiunile avute în alianțacu USR și despre modul în care lucrează în prezent liberalii cu social-democrații.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat ar fi fost agresat fizic de polițiștii din Medigida după ce a făcut scandal, iar IPJ Constanța verifică modul în care s-a intervenit. Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind un […]
E-Distribuție Dobrogea anunță că a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele […]
Polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul de Investigații Criminale, au efectuat […]
Be the first to comment