Mai multe echipaje de pompieri s-au deplasat miercuri, 28 iulie, la prânz, în zona Trocadero din Constanța, după ce pe scara unui bloc se semnalase un miros urât.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, inclusiv autoscara.
Până la urmă pompierii militari nu au avut de ce să intervină, stabilind că mirosul provenea de la o serie de substanțe folosite pentru deratizarea scării de bloc.
„Din cauza mirosului ne-am dus să vedem ce se întâmplă. Nu se confirmă nimic. A fost deratizare la o scara de bloc”, au precizat reprezentanții ISU „Dobrogea”.
Intervenție a pompierilor constănțeni în zona Trocadero.
Intervenție a pompierilor constănțeni în zona Trocadero.
Intervenție a pompierilor constănțeni în zona Trocadero.
Intervenție a pompierilor constănțeni în zona Trocadero.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Potrivit IPJ Constanța, la data de 29 februarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității […]
În data de 28 noiembrie, consilierii locali din Medgidia sunt convocați în şedinţă extraordinară, începând cu ora 17.00, fiind vorba de trei proiecte de hotărâri, inițiate de către primarul Valentin Vrabie. Ordinea de zi este următoarea: […]
Reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe rămâne un vis frumos pentru milioane de români. În faţa Uniunii Europene, România şi-a luat angajamentul că va izola toate cele 85.000 de blocuri vechi înainte de finalul lui […]
Sa ii spuneti cretinei cu parul de culoare blond, care conduce un Sandero gri sa aiba grija cum schimba benzile in giratorii, altfel o sa faca o stire despre cum a facut ea accident!
Sa ii spuneti cretinei cu parul de culoare blond,
care conduce un Sandero gri sa aiba grija cum schimba benzile in giratorii, altfel o sa faca o stire despre cum a facut ea accident!