Copac prăbușit peste o mașină pe bulevardul Tomis din Constanța
Rafalele puternice de vânt din dimineața zilei de marți, 18 mai, nu au rămas fără urmări la Constanța, un copac rupt prăbușindu-se peste un autoturism parcat pe bulevardul Tomis.
Incidentul, petrecut în apropierea intersecției dintre bulevardul Tomis și strada Ștefan cel Mare, nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale.
S-a luat legătura cu administratorul drumului pentru deblocarea bulevardului, copacul prăbușit acoperind întreaga lățime a șoselei.
De altfel, Administrația Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă marți, 18 mai, în intervalul orar 06.00 – 23.00. Conform meteorologilor, în zona județului Constanța vor fi perioade în care vântul va bate cu viteze de 50 – 60 km/h și, local, chiar cu 70 – 80 km/h.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat duminică, 27 februarie, că oferă 150 de locuri de cazare pentru refugiații din Ucraina. Pentru aceasta, detalii de […]
Tradiția tătărească a prins viață la Mihail Kogălniceanu prin spectaculoasele lupte Kureș.Parcul Tineretului din Mihail Kogălniceanu a fost, sâmbătă, 5 iulie 2025, […]
Be the first to comment