Rafalele puternice de vânt din dimineața zilei de marți, 18 mai, nu au rămas fără urmări la Constanța, un copac rupt prăbușindu-se peste un autoturism parcat pe bulevardul Tomis.
Incidentul, petrecut în apropierea intersecției dintre bulevardul Tomis și strada Ștefan cel Mare, nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale.
S-a luat legătura cu administratorul drumului pentru deblocarea bulevardului, copacul prăbușit acoperind întreaga lățime a șoselei.
De altfel, Administrația Naţională de Meteorologie a transmis o atenționare tip Cod Galben de intensificări susținute ale vântului, valabilă marți, 18 mai, în intervalul orar 06.00 – 23.00. Conform meteorologilor, în zona județului Constanța vor fi perioade în care vântul va bate cu viteze de 50 – 60 km/h și, local, chiar cu 70 – 80 km/h.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far) se va desfășura, Duminică, 23 iulie, începând cu ora 11.00, conferința „Damnatio memoriae sau legitimarea prin reabilitare”. Vor susține alocuțiuni: Paul Andreescu, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic din […]
Primăria Medgidia continuă seria evenimentelor inedite în oraș. În dimineața zilei de Dumincă, 11 iunie, a avut loc prima ediție a evenimentului “Crosul Culorilor – Iftimie Ilisei”. Peste 300 de participanți s-au strâns încă de […]
Sâmbătă, 19 august, începând cu ora 8.00, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Duminică, 20 august, începând cu ora 7.45, IPS Teodosie va […]
Be the first to comment