RAJA SA Constanţa execută miercuri – 07 aprilie, în intervalul orar 09.00 – 17.00, operațiuni periodice de întreținere a rezervoarelor de înmagazinare apă potabilă de la nivelul stației de pompare Cotu Văii.
În acest timp, se va furniza apă cu presiuni scăzute în orașul Negru Vodă, iar în localitatea Cotu Văii va fi sistată alimentarea cu apă.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi întreruptă alimentarea cu apă”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 7 iunie, polițiștii locali în colaborare cu reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis“ Constanța au acționat în cartierul Coiciu din municipiul Constanța, zona arondată străzilor Intrarea Semănătorului și Intrarea Câmpului, […]
Nava-școală Mircea a devenit un ambasador al României Sustenabile în cadrul unei ceremonii desfășurate în Portul Militar și la care au luat parte numeroase oficialități naționale și centrale. Această distincție vine în urma unui parteneriat […]
Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), prin Centrul de cercetare științifică și creație artistică „Euxin”, găzduiește, în perioada 11-12 aprilie, workshopul „Statui vivante” susținut de actorul Mihai Mălaimare alături de Mirela […]
Be the first to comment