Taximetrist amendat de polițiștii locali după ce a staționat într-un loc interzis
Un taximetrist a fost amendat, sâmbătă, de polițiștii locali din Constanța după ce a fost surprins în timp ce staționa neregulamentar, înzona unui complex comercial din oraș.
Polițiștii locali din Constanța l-au observat pe taximetrist staționând neregulamentar, sâmbătă după-amiază, în zona unui complex comercial aflat la intersecția bulevardelor Soveja și Lăpușneanu. Ei au cerut să le fie prezentate actele la control, dar bărbatul a refuzat, a pornit motorul și a încercat să scape cu fuga, fiind foarte aproape să lovească mai mulți pietoni în timp ce efectua manevra de mers înapoi.
În cele din urmă taximetristul a fost blocat în intersecție și a fost amendat cu 800 de lei pentru staționare neregulamentară și refuz de legitimare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, ascunse într-un autovehicul în care se aflau patru cetățeni români, articole de marochinărie, vestimentare și de cosmetică inscripționate cu numele unor mărci […]
Trei persoane au ajuns la spital, duminică, în urma unei altercații iscate între clienții unei terase din stațiunea Mamaia și agenți de pază, scandalul pornind din cauza muzicii puse de DJ-ul localului. În urma incidentului, […]
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit un autoturism marca VW Passat, căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român. Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave […]
1 Trackback / Pingback