Patru nave militare de la Flotila Fluvială desfășoară, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, secvențe de instruire, pe Dunăre, conform scenariului exercițiului „Danube Protector 20.08.IV”.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, activitatea marinarilor militari urmărește consolidarea deprinderilor de a deservi aparatura și sistemele de artilerie de la bordul navelor, precum și dezvoltarea procedurilor de protecție a căilor de transport fluvial din zona de responsabilitate.
Principalele obiective ale exercițiului sunt executarea misiunilor specifice într-un cadru tactic și crearea unei imagini complete a situației fluviale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 2-4 februarie, polițiștii constănțeni au intensificat acțiunile specifice, peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale acționând în dispozitivele de menținere a ordinii și liniștii publice. Acestea […]
Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în cartierul CET pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc – în containerul special amplasat în parcarea […]
După ce au adunat mizeria din câteva cartiere constănțene, cei care gândesc programul “Curățăm Constanța Noastră” ajung în acest week-end în Parcul Tăbăcărie. La acțiune participă și 300 de voluntari de la Cercetașii României. Acțiunea […]
Be the first to comment