Păsări de la CMSN Constanța. FOTO FOTO CMSN Constanța
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii deschide Baby Zoo, un program dedicat copiilor între 5 și 10 ani. Astfel, aceștia beneficiază de activități în interior și la exterior privind educația ecologică, protecția mediului și a animalelor, totul despre natură și rolul nostru în protejarea ei.
Programul este de luni până vineri între orele 11.00- 14.00. Accesul se face pe bază de programare la numărul de telefon 0723.580.669 și în condițiile impuse de reglementările împotriva răspândirii pandemiei de Covid 19.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Delfinii din Constanța vor avea bazine mai mari, iar mamiferele acvatice de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii se vor bucura de mai mult spațiu. Inițiativa îi aparțile fostului ministru al Turismului, Mircea Titus […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a trecut, de la 1 iulie, la program și tarife de vară. Marele avantaj al turiștilor este că plătesc de acum un singur bilet pentru a avea acces […]
Programul de vizitare la Acvariu, Delfinariu, Microrezervație, Planetariu și Expoziția de Păsări Exotice s-a modificat. Odată cu el, au scăzut și tarifele de intrare. Program de vizitare Microrezervație: Luni – Duminică, de la 9:00 la 17:00 […]
Be the first to comment